Uși de garaj

Ușile de garaj secționale automate sunt uși care se deschid vertical creând astfel spațiu în fața și în spatele ușii. Ușile se instalează în spatele deschiderii din interiorul locației, pe un substrat precum beton, zidărie de caramidă, confecție metalică sau o combinație din toate acestea iar secțiunile ușii se pot aseza: pe orizontală sub tavan, vertical deasupra deschiderii sau a acoperisului. Acestea se potrivesc întotdeauna la garaj și se pot monta indiferent de designul și deschiderea garajului care poate avea formă dreptunghiulară sau înclinată, boltă segmentară sau în acr de cerc. Acestea au fost concepute pentru a putea fi conectate la rețelele de electricitate cu o frecvență între 50 și 230 V iar motoarele electrice ale acestora pot fi utilizate la temperaturi cuprinse între – 20 și + 20 de grade Celsius. 

Ușile de garaj secționale se remarcă prin următoarele caracteristici:

  • au un aspect general armonios, se remarcă printr-o distribuție uniformă a striațiilor, forma secțiunilor permitând ca trecerile să rămână practic nevizibile atunci când ușa garajului este închisă;
  • asortarea tocului cu blatul ușii;
  • panouri de mascare coplanare (fascia), este cea mai elegantă soluție pentru acoperirea nevizibila a spațiului dintre buiandrug și spațiul ușii; 
  • protecție optimă îndelungată, partea de jos a montantului vertical este din material plastic rezistent la friabilitate, înalt de 4 cm, înconjoară montantul în zona periclitată de rugină și protejează sustenabil împotriva potențialei coroziuni;
  • panourile din care este construită ușa redă fidel textura materialelelor naturale;
  • izolează eficient termic;
  • sistemele de montaj și prindere oferă mai multă siguranță;
  • sunt fiabile, oprește în siguranță ușa în cazul apariției unor obstacole neașteptate. Datorită funcției de demaraj psogresiv și oprire controlată, ușa se închide fără smucituri și fără zgomot iar acestea pot fi reglate manual.

Ușile de garaj secționale cu sistem de control manual, se pot deschide atât din interior cât și din exterior prin deblocarea manuală a dispozitivului de închidere a ușii iar închiderea ușii se poate realiza atât din exterior cât și din interior prin tragerea în jos a foii de ușă folosind, în funcție de componentele ușii, mânerul, frânghia sau lanțul.

Blocarea ușilor se face atât din exterior prin introducerea unei chei în mecanismul cilindrului cât și din interior prin deplasarea șiftului, dispozitivului de comandă în pozitie superioară, astfel încât să blocați mânerele.

 

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: Module 'memcache' already loaded

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: